300 de persoane cer despăgubiri în dosarul Mineriadei din 1990

300 de persoane cer despăgubiri în dosarul Mineriadei din 1990
Publicat: 13/05/2016, 14:45
Actualizat: 13/05/2016, 17:53

Într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX, reprezentanții Parchetului General susțin că de la momentul în care au început audierile(n.r. octombrie 2015) în dosarul redeschis pentru Mineriada din 13-15 iunie 1990 și până în prezent în anchetă au dat declarații „aproximativ 350 de persoane, din care un număr de 315 în calitate de părți vătămate”.

Dintre cele 315 persoane chemate și audiate ca părți vătămate pentru întâmplările din timpul Mineriadei, aproape 300 au anunțat procurorii că vor despăgubiri materiale. Acestea s-au constituit părți civile și au solicitat diverse sume.

„Întinderea totală a pretențiilor urmează a fi stabilită după finalizarea audierilor și administrarea tuturor probelor pe care se întemeiază aceste pretenții. „, se arată în răspunsul Parchetului General.

Acesta este dosarul pe care procurorii militari l-au redeschis în primăvara anului trecut, decizia fiind confirmată, pe 9 martie 2015, de Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea a venit după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat statul român să identifice vinovații.

Oficial, în urma evenimentelor sângeroase din 13-15 iunie 1990 cel puțin patru persoane și-au pierdut viața iar alte peste o mie au fost rănite. În opinia procurorilor militari, care se ocupă de dosarul redeschis, răspunzători pentru ce s-a întâmplat la Mineriadă sunt Ion Iliescu, împreună cu Miron Cozma,Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu-Voican Voiculescu, Victor Atanasie Stănculescu și alți foști lideri de la aceea vreme. Aceștia sunt acuzați că ar fi încercat reprimarea violentă a manifestațiilor din 13-15 iunie 1990.

Reprezentanții Parchetului General anunță că audierile de martori continuă și în prezent, fiind chemate la sediul instituției, în medie, zece persoane pe zi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Test de cultură generală. Ce animal nu are stomac?
×